www.7travel-magazine.eu

Editor

ANNE-MARY NECHITA

anne@7travel-magazine.eu

TRAVEL
7
Revista  B2C pentru  
turismul cu familia
Home .Articole diverse.Revista 7 Travel Arhiva.Despre noi.Publicitate.Contact.
© 2017 ANIMACTION HUB S.R.L.// Owner & Web designer: Anne-Mary Nechita/ Mobil: 0722.910.574; anne@7travel-magazine.eu

Controversata patrie a lui Homer si prin analogie a Odiseei, Izmirul sau Smirna cum i se zicea in antichitate are o istorie cu adevarat de poveste. Dupa ce sute de ani a trecut din proprietatea aeolienilor, in cea a ionienilor, apoi a lidienilor, persilor, macedonenilor si romanilor, a fost ras la pamint, in 178 A.D., de un cutremur devastator. Refacut cu eforturi grele de romani, cade apoi in stapinirea turcilor selguicizi, este preluat prin lupta de bizantini, predat Cavalerilor din Rodos in timpul cruciadelor, recucerit de turcii condusi de Umur Bei, ocupat de genovezi, si recapturat de Baiazid I. Sortii nu i-au fost prielnici insa nici de acea data, pentru ca odata cu invazia lui Timurlen ajunge din nou pe mina genovezilor, si abia 20 de ani mai tirziu este recucerit de Murad al II-lea. Dar Odisea Smirnei nu avea sa se incheie aici, fiind atacata 50 de ani mai tirziu de venetieni, iar dupa alti 25 devine refugiu al evreilor sefarzi alungati din Spania mult prea crestina. Cu un asemenea trecut, nu mai mira pe nimeni cum de a reusit Izmirul sa devina o puternica metropola comerciala, a doua in Turcia dupa Istanbul, si un centru turistic de renume international, incorporind teritorial statiunile Kusadasi, Cesme, Mordodan si Foca.

Cum sa ajungi in Izmir si imprejurimi:

Viza se obtine la intrarea in Turcia, stickerul costind 10 Euro si avind o durata de o luna de zile

Cu avionul: 275 Euro la Turkish Airlines (www.thy.com), 312 Euro la Tarom (www.tarom.ro), 595 Euro la Lufthansa (www.lufthansa.com),

Aeroportul Adnan Menderes  - Tel: 0090 (0232) 274 2187. Fax: 0090(0232)274 2071, www.adnanmenderesairport.com

Cu masina proprie se poate ajunge la Izmir (670 Km) in vreo 12-13 ore, viteza pe autostrada limitindu-se la 90 Km/ ora si in orase la 50 Km/ ora.

Cu autocarul: Ortadogu Tur (Gara de Nord nr.6-8,sector 1, Tel: 021 -312.24.23), statia de autobuz este la 6 Km nord est de oras, dar exista o retea abundenta de dolmusuri care strabat tot Izmirul (pret bilet dolmus – 9,50 lire turcesti).

Daca mergeti cu avionul pina la Istanbul, puteti lua de acolo orice autobuz catre Izmir si in 9 ore ajungeti. Pretul unui bilet este de 35 lire turcesti (include sanwichuri, apa si bauturi racoritoare).

Cu trenul de la Istanbul, cu transfer pe feribot la Bandirma. Informatii suplimentare se pot obtine de la garile din Izmir: Basmane, Tel: 0090 (0232) 484 8638, si Alsancak,

Tel: 0090(0232)4583131. Pretul unui bilet de tren pe aceasta ruta – 15 lire turcesti

Romanticii pot veni de la Istanbul cu feribotul – in jur de 19 ore – cu andocare la terminalul Alsancak, Tel: 0090(0232)464 8864 / 89; Fax: 0090(0232)464 7834, sau de la Venetia – 67 ore.

De la aeroport se ajunge in oras cu autobuzele companiei Havas

(Tel: 0090(0212)4440487), care face statie chiar pe Bdul Gaziosmanpasa, linga Hiton. Pretul unui bilet este de 9 lire turcesti. Cu taxiul calatoriti mai comod, dar si mai scump, tariful variind intre 50 si 55 lire turcesti. Izmirul este strabatut in lung si in lat de feriboturi, pretul unei calatorii fiind de 1,35 lire turcesti. Exista si o retea nou nouta de metrou, o calatorie costind 1,50 lire turcesti. Reteaua de autobuze este si ea extrem de bine dezvoltata, un bilet cu o singura calatorie valorind 1,50 lire turcesti.

 

Atractii turistice:

Muzeul in aer liber Agora Smyrna (linga Bdul Gaziosmanpasa, la sud de strada Anafartalar, Tel: 0090(0232)4255354, Intrarea: 2,75 lire turcesti) – cu o suprafata de 9.600 m2, nu include perimetrul Smirnei aeolienilor, ci mai noua Smirna ridicata de romani pe coastele muntelui Pagos (astazi cartierul Kadifekale), linga golful care a existat pina in secolul al XVIII-lea. Situl arheologic este organizat de Muzeul de Arheologie din Izmir si Municipalitatea Metropolitana a orasului, iar faptul ca astazi mai exista ruinele romane ale Smirnei se datoreaza Faustinei, sotia guvernatorului roman Marcus Aurelius. Plimbindu-va relaxat veti putea admira coloane, capiteluri, trei-patru porti romane, cioburi diverse, bucati care odinioara compuneau statuile lui Neptun sau ale Dianei, si cine stie ce alte lucruri veti gasi de unul singur...

Turnul Ceas (Piata Konak) – cu o inaltime de 25 m, a devenit astazi simbolul Izmirului, fiind construit de arhitectul francez Raymond Charles Pere, in 1901, pentru a comemora 25 de ani de la urcarea pe tron a sultanului Abdulhamid II. Ceasul propriu-zis reprezinta un cadou oferit sultanului de Kaiserul Wilhelm al II-lea. La baza circulara a turnului sint amplasate patru fintini arteziene, iar coloanele de sustinere, din marmura, sint inspirate dupa motive nord africane.  

Kadifekale (Fortareata de Catifea; la est de Konak, in fata Izmirului) – este numele dealului pe care trona odinioara castelul Pagos, construit de Lisimah, urmasul lui Alexandru cel Mare, rege in Tracia si Asia Minor. Initiativa se pare ca a apartinut chiar lui Alexandru, care, inspirat de un vis in care-i aparea zeita Nemesis, a decis sa mute Smyrna din locatia sa de atunci. Asa s-a ajuns ca la un moment dat sa existe doua orase paralele, Pagosul adapostind circa 1000 de persoane. Cit adevar sau cita legenda se ascunde in spatele acestor ruine, nu putem inca aprecia, cert este ca fortareata oferea odinioara o larga panorama asupra Golfului Izmir, intinzindu-se pe sase coline - Alireis, Altay, Imariye, Kosova, Yenimahalle si Kadifekale. Linga ea se afla astazi citeva cisterne in care se pastra apa in perioada romana si otomana timpurie, iar in vest Stadium, locul unde a avut loc martiriul Sf. Policarp. La est se observa faimosul teatru din Smyrna, din care au mai ramas in picioare doar fragmente. Interesant de observat ca, in pofida originii sale, castelul are ziduri medievale, neexistind insa nici o marturie in ceea ce-l priveste pe constructorul acestora.

Kizlaragasi Han Bazaar (in Kemeralti, aproape de Anfartalar Cadesi) – este locul unde se poate consuma cea mai buna cafea din lume. Cel putin asa recomanda celebrul ghid Frommer unul dintre cele mai interesante bazare acoperite din lumea orientala. Comparat de multi cu Marele Bazar din Istanbul, Kizlaragasi Han poate cistiga competitia din doua considerente: este mult mai curat, fiind restaurat acum citiva ani, si are preturi mult mai accesibile.

Asansor (Karatas, Dario Moreno Sokak) – este un ascensor public construit in 1907 de Nesim Levi Bayraklyoglu, un bancher bogat. Amplasat initial pe o strada care-i purta numele, astazi cunoscuta drept. Dario Moreno, dupa numele unui celebru rapsod care i-a fost rezident in 1940, monumentul a fost restaurat  prin 2007 si a devenit un alt simbol al Izmirului. De altfel zona este frecventata de turisti si pentru pitorestile cafenele cu aroma mediteraneeana.

Cazare si masa:

*****Swiss Hotel Grand Efes Izmir (Bdul Gaziosmanpasa nr.1,

Tel: 0090232 414 00 00; izmir@swisshotel.com, www.swisshotel.com) – este un complex superb, membru al prestigiosului lant Leading Hotels of the World. Si aceasta apartenenta vorbeste de la sine. Preturi: 185 – 695 Euro/ dubla sau apartament

***** Hilton Izmir (Bdul. Gaziosmanpasa nr. 7, Tel: 00902324976060, www.hilton.com) – este un hotel spectaculos, elegant, si spre deosebire de alte componente ale aceluiasi lant, personalul are un comportament ireprosabil. Merita fiecare banut, pentru ca esti tratat ca un adevarat nabab. Preturi: 180-250 Euro/ dubla si 325 Euro/ apartament

***Balcova Thermal Hotel (Balcova , Izmir, Tel: 0090232259 01 02 - 259 02 77;

Fax: 00902322590829; info@balcovatermal.com , www.balcovatermal.com) -  este un exemplu pe care n-ar fi rau sa-l urmeze si hotelurile din statiunile termale de la noi. Elegant, rafinat, cu un personal amabil si bine crescut, cu cadre medicale cu experienta redutabila, este locul ideal pentru orice turist care doreste sa se trateze de reumatism si alte afectiuni reumatismale inflamatorii, afectiuni ale sistemului muscular si osos, artroza, calcinoza, sindrom post-polio, recuperare etc. sau sa beneficieze de un verittabil program spa. Preturi: 160 lire turcesti/ dubla cu mic dejun, 200 lire turcesti/ dubla cu demipensiune, 240 lire turcesti/ dubla cu full board

***Park Hotel Izmir (Sokak No. 6, Bazmane, Izmir, Tel: 00902324253333, info@Parkhotelizmir.com, www.parkhotelizmir.com) – intr-adevar un hotel de trei stele cu adevarat interesant. Designul modern, aerisit, completeaza excelent mobilierul turcesc clasic. Interiorul invita, iar personalul fidelizeaza. Preturi: 100 – 150 Euro/ dubla cu mic dejun

Restaurantul Topcu’nun Yeri  - Kazim Dirik Kadesi 3 – specific turcesc – preturi: 10 -15 lire turcesti

Localul Izmir Ticaret Odasi – Bdul Vasif Cinar 1 – bucatarie turceasca – preturi: 10 – 20 lire turcesti

 

 

Arhiva - 7 Travel Nr. 6, 24 februarie 2009
Destinatii & Preturi - D & P
IZMIR  - TURCIA
Cu sprijinul 
WorldTurkey.com - World’s largest photo gallery of Turkey
 Comunitate/Forum  Coltul presei
EN